Am încheiat primul trimestru! Mai este util un supliment de acid folic?

Ai dat vestea bună familiei și prietenilor, ai început să te gândești la un nume pentru bebeluș și ai început chiar să cumperi hăinuțe simpatice la care ai tânjit mereu. Însă, cel mai bun lucru este că ai încheiat primul trimestru! Au mai rămas doar 6 luni până când bebelușul se alătură familiei. Sarcina aduce cu sine schimbări în obiceiurile tale: dieta, creșterea nevoii de odihnă și, desigur, garderoba ta de la un anumit moment încolo! Însă sarcina aduce și modificări fizice și emoționale importante; organismul tău se adaptează pentru a-i oferi bebelușului tot ce are nevoie. Știai aceste lucruri? Volumul tău de sânge crește pentru a se asigura alimentarea suficientă cu sânge a bebelușului, partea inferioară a coloanei tale vertebrale evoluează pentru a fi mai flexibilă și pentru a oferi mai multă susținere, crescând astfel confortul și mobilitatea în sarcină, iar nivelul de hormoni precum progesteron și estrogen se modifică și el. Până acum ai aflat deja cât de importantă este administrarea acidului folic în primul trimestru pentru a susține dezvoltarea sănătoasă a bebelușului.* Știai însă că poate fi utilă administrarea vitaminelor pentru sarcină precum cele din Femibion® și după primele luni de sarcină și până la încheierea perioadei de alăptare?

Cum îi pot oferi bebelușului meu tot ce este mai bun?

În mod natural, principala ta grijă este să asiguri cel mai bun mediu posibil pentru copilul tău, atât în pântece, cât și după ce se naște.

Un studiu recent sugerează că doar 25% din starea de sănătate a unui bebeluș pe durata vieții sale este predeterminată exclusiv din punct de vedere genetic; până la 75% din starea de sănătate a bebelușului poate fi influențată de interacțiunea genelor cu stilul de viață al mamei (inclusiv alimentația, greutatea mamei și a bebelușului, evitarea stresului sau fumatul).

Nutriția poate juca un rol important în acest aspect și este deosebit de important să ai o dietă variată și echilibrată în sarcină și pe durata alăptării. În al doilea și al treilea trimestru de sarcină și chiar și în timpul alăptării, poate fi utilă administrarea unui supliment precum Femibion 2® în completarea unei diete sănătoase deoarece conține, printre altele, substanțele nutritive importante acid folic și acid gras omega 3 DHA; cerințele nutriționale pentru aceste substanțe cresc în perioada sarcinii și a alăptării.

Ambele pot avea un rol important, deoarece aportul matern de DHA contribuie la dezvoltarea normală a creierului și a ochilor bebelușului, inițial prin cordonul ombilical și ulterior prin alăptare**, iar folatul contribuie la diviziunea celulară, deci la dezvoltarea țesuturilor, și la formarea sângelui și dezvoltarea placentară. Placenta oferă fătului toate substanțele nutritive.

De aceea, îți recomandăm să iei în continuare un supliment cu vitamine de sarcină precum Femibion® alături de o dietă echilibrată și variată și un stil de viață sănătos până la finalul perioadei de alăptare.

* Suplimentele de acid folic cresc nivelul de folat al mamei. Nivelul scăzut de folat al mamei reprezintă unul dintre factorii de risc în dezvoltarea defectelor de tub neural la fătul în dezvoltare. De aceea, li se recomandă femeilor un supliment zilnic de 400 µg acid folic, timp de minimum o lună înainte de și până la trei luni după concepere. Există și alți factori de risc pentru apariția defectelor de tub neural; de aceea, s-ar putea ca alterarea unui factor să nu aibă efecte benefice în orice situație.

**Aportul matern de DHA contribuie la dezvoltarea normală a creierului și a ochilor fătului și a sugarului. Efectul benefic se obține asigurând un aport zilnic de 200 mg DHA pe lângă doza zilnică recomandată de 250 mg de acizi grași omega-3 pentru adulți (DHA și EPA).